Domoșu – date istorice
Domoșu este un mic sat cu o populație preponderent maghiară, aparținând de comuna Sâncraiu. Biserica sa reformată, cu acoperiș de șindrilă și tavan casetat, este unul dintre cele mai frumoase și valoroase monumente ecleziastice din Țara Călatei.
Deși așezarea a fost locuită probabil încă de la începutul epocii dinastiei Arpadiene (1000-1240) prima sa atestare documentară datează abia din 1408, sub denumirea villa Damus, nume derivat dintr-un antroponim. Alte mențiuni ulterioare: 1473 (Damas), 1496 și 1508 (Damws).
Din secolul al XI-lea, Domoșu a fost domeniu regal, aparținând cetății de la Bologa. În anul 1433, Sigismund de Luxembourg a donat localitatea familiei Bánffy family, care a devenit astfel unul dintre cei mai importanți proprietari din Țara Călatei. Familia Bánffy a stăpânit satul până la mijlocul secolului al XIX-lea. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, locuitorii au trecut de la catolicism la confesiunea reformată.
Descrierea bisericii monument
Biserica reformată din Domoșu este un monument reprezentativ al arhitecturii Țării Călatei, situat în centrul satului, înconjurat de un zid de piatră cu două porți din lemn. Deși nu există documente scrise despre construcția sa, stilul indică o navă romanică (secolul al XIII-lea) și o galerie gotică (secolul al XV-lea), ulterior extins. Turnul este de origine medievală, iar intrarea vestică renascentistă a fost realizată în secolul al XVI-lea.
Interiorul impresionează prin bogatul mobilier pictat din lemn, realizat între începutul secolului al XVIII-lea și 1830. Coronamentul amvonul și o parte a casetelor au fost realizate de meșterul Felvinci, iar restul tavanului casetat și masa Domnului de Umling Lőrinc, un renumit meștegar sas, care a realizat multiple obiecte din zonă de-a lungul timpului. Turnul de piatră a fost construit în 1701, are patru turnulețe și două clopote (unul din 1872, turnat la Cluj). Masa Domnului este rotundă, cu picioare decorate, având în interior inscripția anului 1746.
Tavanele casetate și galeriile sunt bogat decorate cu motive florale și scene figurative (pomi fructiferi, cocori, scene de vânătoare, dragoni, vulturi, pelicani, berze etc., inspirate din simbolistica epocii. Nava este acoperită cu 41 de casete, iar galeria cu 40, într-un stil unitar.
Horlacea – istoric și biserică
Horlacea este situat la 8 km sud de Huedin, lângă Domoșu. Numele provine probabil de la familia Jákó. Prima atestare documentară (1393) apare sub forma: Possessio regalis Jakotelke alio nomine Horthlaka, de unde provine și denumirea românească a satului. Alte mențiuni: 1839 (Horletsej, Horlotsel), 1873 (Horlecsec, Jakotelke), 1920 (Harlocia).
În 1850, satul avea 108 locuitori, în 1992, populația a crescut la 173. Comunitatea maghiară este de confesiune reformată încă din perioada Reformației.
Biserica reformată din Horlacea a fost construită în secolul al XV-lea, în stil gotic. Partea vestică a fost modificată în 1685 și renovată în 1747. Partea estică a fost reconstruită în 1804, iar turnul datează din 1842.
În urma renovărilor, biserica și-a pierdut o parte din caracterul tradițional Țării Călatei, deoarece, din lipsă de resurse, nu au mai fost reintroduse tavanele casetate pictate realizate de Umling Lőrinc și fiul său în 1786. De asemenea, în locul șindrilei s-a folosit tablă pentru acoperiș, iar turnulețele au fost omise, modificând aspectul original. Clopotul a fost turnat în 1866 în atelierul Andrásovszky din Cluj.
Viața bisericească
Numărul de credincioși este de 155 în Domoșu și 107 în Horlacea, iar cele două biserici aparțin aceleași parohii.
Activitățile comunității includ slujbele de duminică (de la 10:30 în Domoșu și de la 12:00 în Horlacea), studiu biblic săptămânal din noiembrie până la Paște (miercurea în Horlacea, joia în Domoșu), întâlnirile lunare ale organizației de femei, orele de religie pentru copii desfășurate pe parcursul anului școlar și încheiate cu o săptămână biblică de vacanță, precum și pregătirile pentru confirmare și activitățile de tineret organizate ocazional.
